În Ajunul unui Crăciun îndepărtat, pe o foaie albă ca zăpada şi tristă ca o salcie plângătoare,- foile albe sunt întotdeauna triste până când nu sunt colorate!-, iată cade o picătură de ciocolată caldă şi bună din comerţul equ şi solidal.
Foaia privino-o gândi: ”Ciudat… parcă-i un nas…un nas de ciocolată!”.
Picătura de ciocolată în formă de nas auzind, fu încântată că foaia a recunoscut-o şi o salută: “Bună ziua doamna Foaie!”.
“Bunăziua , domnule nas!- răspunse foaia, în mod educat.-Ce doriţi?”
“Am venit împreună cu câţiva prieteni să vă facem compagnie în Ajunul Crăciunului!”
“Într-adevăr? De ce?” întrebă foaia curiosa.
« Pentru că am văzut că sunteţi tristă şi nimeni nu trebuie să fie trist în Ajun de Crăciun, nici măcar o foaie albă ! » exclamă nasul.
Nu este de ajuns un nas pentru a fi fericit » răspunse tristă foaia.
« Staţi să vedeţi... »spuse nasul şi...PLOF !...o sprânceană de ciocolată se iveşte pe foaie.
« E de ajuns ? » întrebă nasul.
“Pentru ce?”răspunde foaia.
“Pentru a fi fericită!” exclamă nasul.
“Nu!”spuse foaia şi …PLOF!...   apare încă o sprâncenă  lângă prima.
“”E de ajuns?”întrebă din nou nasul.
“Da de unde…”spuse foaia, clătinând din cap şi ….PLOF!...cade un ochi sub o sprânceană.
“E de ajuns?” întrebă încă o dată nasul.
“Nnn…”murmură foaia,uimită şi …PLOF!...încă un ochi se alătură primului.
“E de ajuns?” întrebă în fine nasul.
“Ce!” bombăni foaia, aplecând capul şi…PLOF!... o gură seriosa se tipări chiar sub nas.
“E de ajuns?” IIntrebă nasul.
“Acum sigur că nu!” exclamă foaia, tot mai tristă şi…PLOF!...o faţă plină de păr de ciocolată întregi  nasul, sprâncene, ochii  şi gura.
“E de ajuns?”întrebă în final nasul.
“Ce glumă-i asta?” întrebă foaia, zgâind ochii.
“Aveţi puţină răbdare…” răşpunse nasul şi…PLOF!...picătura de ciocolată căzută în dreptul gurii se lărgi dând la iveală un zâmbet imens de ciocolată, s-ar putea spune până la rechi dacă le-ar fi avut.
Din acest moment , nu mai putea rezista şi uitând de tristeţe, începu să râdă şi să fie fericită.
Aşadar, foaia albă petrecu Ajunul Crăciunului zâmbind cu toţi dinţii, iar în dimineaţa de Crăciun, faţa îşi luă rămas bun, la fel , ochii, sprâncenele şi nasul. Foaia continua să zâmbească plecă şi zâmbetul în pas de dans.