A fost o dată ca niciodată, un balaur de ciocolată, pe nume “Bun”, care , cu tot respectul pentru nume, nu era bun de nimic. Avea ughiile rupte şi nu putea să zgârie. Avea coada moale şi nu putea să lovească. Avea capulrotund şi nu putea să împungă. Dar mai ales, în loc să scuipe flăcări , sciupa battane de ciocolată delicioasă.
“Oh! Asta-i frumoasă! – gândiţi voi- Un balaur cu flăcări de ciocolată.”
Dar balaurul nu-şi dădea pace, la fel şi tovarăşii săi balauri.Prima dată când încercă să scuipe o flacără,în timp ce sementi săi incendiau treizeci şi şapte de case, o pădure întreagă şi zece tone de iarbă verde, înfricoşând toată aşezarea,- el… scuipă nici mai mult nici mai puţin decât câteva battane de ciocolată cu alune întregi, atât de bune încât ţăranii făcură provizii pe câteva luni.

Aşadar bietul balaur, fu fugărit; i se duse vestea atât de repede, încât doar auzindu-i numele, ceilalţi balauri începeau să râdă, iar oamenii pregăteau sacii pentru a-i umple cu ciocolată.
Bun, nu avea pace şi după câteva buclucuri de ciocolată, se ascunse într-o peşteră, sperând să moarăînăuntru şi jurând că nu ar mai fi deschis gura decât pentru a-şi da ultima suflare.
În acest timp, în preajma Crăciunului, Prinţesa , se îmbolnăvi de o boală gravă şi nici un doctor nu-i cunoştea numele şi nici cura. Mâhnit, Regele, rimise un vestitor în fiecare colţ al ţării să anunţe că origine ar fi fost în stare să o vindece pe Prinţesă, ar fi putut cere orice în schimb.
Bun, auzind totul, se decise să purceadă în ajutorul Prinţesei cu ciocolata sa delicioasă. Poate că n-ar fi vindecat-o, dar cel puţin i-ar fi alinat puţin suferinţa . Şi poate că dacă n-ar fi reuşit, l-ar fi omorât, astfel încât s-ar fi sfârşit şi tortura sa. Dar dacă ar fi reuşit ar fi cerut  un munte doar pentru el, îngrădit de un zid, unde să-şi petreacă în pace restul zilelor.
Regele, cum  zări “balaurul de ciocolată”, avu acelaşi gând şi îl lăsă să intre. Chiar dacă n-ar fi vindecat-o, cel puţin ar fi mâncat ceva delicios.
Ceea ce urmă fu de-a dreptul senzaţional, atât de uimitor încât se mai vorbeşte  şi astăzi. Cum gustă prima bucăţică de ciocolată cu ardei iute, Prinţesa deschise ochii. La a doua bucăţicăde ciocolată cu lapte, începu să respire profund. La a treia, de ciocolată albă, se ridică în picioare şi-l îmbrăţişă pe Bun cu toată puterea.
Când văzu toate astea, Regele îngenunchie în faţa balaurului de ciocolată, oferindu-i toată împărăţia în semn de mulţumire.
Atunci Bun, balaurul, minunându-se de calităţile ciocolatei sale, se răzgândi în legătură cu dorinţa sa şi în locul muntelui, ceru Regelui să fie îndrumat la cel mai mare cofetar; apoi ceru să poată deschide împreună cu acesta o cofetărie unde să poată produce ciocolată pentru mici şi mari, părinţi şi bunici, iubitori de dulciuri.
Regele fu încântat, la fel ca şi supuşii săi, care de la Crăciun până la Anul Nou, se îngrămădiră în faţa cofetăriei balaurului de ciocolată, pentru a gusta minunăţiile sale.Dar cei mai încântaţi fură ceilalţi balauri, care începură să aprecieze ciocolata, şi se oferiră să-l ajute cu flăcările pentru a topi ciocolata şi pentru a încinge cuptoarele.
De-atunci se produce mereu  delicioasa ciocolată ce se găseşte doar în Prăvăliile Lumii unde comerţul e echitabil şi solidar.

Buon divertimento e buon Natale 2006!